Testimoniale

" Am avut dureri severe în ceafă, radiante în
jos pe brațul drept. Durerea, care devenea din ce în ce mai
insuportabilă, am suportat-o mai multe luni. Medicul de familie mi-a dat
relaxante musculare și medicamente anti-inflamatorii. Fără prea mare
rezultat. La un moment dat durerile erau asa de mari pe brat că preferam
să mi se taie mâna. Nu mai puteam dormi , aveam ameteli, arsuri ,
furnicături, la servici nu mai mergeam, aproape că eram mai tot timpul
în medical.Medicul de familie m-a trimis la un specialist pentru un RMN
unde mi s-a spus că la nivelul C4-C5 am degenerare discală. Mi s-a
propus interventia chirurgicală cu montarea a două plăci de metal .Sora
mea a avut aceeași intervenție chirurgicală care a costat enorm și ea
are în continuare probleme- dureri plus o paralizie la maxilarul
drept.Sora mea mi-a spus că este un cabinet, nu departe de Motru unde
locuiesc, unde se fac tratamente inovative cu sanse mari de
reusită.Acolo am găsit o doamnă cumsecade care mi-a explicat pe
întelesul meu ce înseamnă bola mea si după verificarea hârtiilor cu care
venisem , mi-a spus că este un caz usor de rezolvat.Mi-a examinat
documentele medicale cu care venisem și mi-a recomandat un protocol de
tratament cu proceduri de care nu auzisem vreodată, ceva cu elongație si
ceva osteopatic. Am anulat operația si am început tratamentul
.Rezultatele s-au văzut din primele zile; la început durerea s-a
diminuat si puteam să-mi misc capul pe toate directiile mult mai
usor.Treptat durerea a trecut complet. Imi simteam si spatele mai
relaxat iar pe brat abia dacă mai simteam ceva.Si asta într-o săptămână.
Acum pot dormi toată noaptea, ah și să nu uit , aici totul este natural
, fără medicamente , injectii sau alte tratamente inhibatoare care să
inducă în eroare în ceea ce priveste efectul tratamentului.Sunt atât de
bucuroasă că nu am făcut operatia. Nimeni nu ar trebui să facă o
intervenție chirurgicală până când nu încearc ă această terapie
salvatoare - elongatia. Acum merg doar de 2 ori pe an pentru mentinerea
sănătătii coloanei vertebrale.Mă simt minunat și recomand tuturor
,mergeti la Dna Galenski că are leac pentru orice problemă de spate."Elena, Motru , Gorj
--------------------------------
Alina D., Târgu-Jiu
" Multumesc din suflet doamnei osteopat pentru ceea ce a facut pentru mine! Cand eu nu mai speram la o viata normala, a aparut doamna care mi.a dat speranta de a lupta! Pe 21 ian se implineste 1 an de cand am inceput terapia la Galmed si durerile au disparut, am scapat de operatie. Dragi oameni nu va lasati dusi de sfaturile medicilor, ajungeti la operatii fara sa fie nevoie, mergeti la osteopat si viata dvs va fi alta! Curaj si mare incredere!"
---------------------------------
" Am 33 de ani si sunt o persoana activa.Pana anul trecut nu aveam dureri de spate, însa la începutul lunii noiembrie în timp ce eram într-o călătorie, în încercarea de a ma aseza pe un scaun ,piciorul stâng a alunecat de pe o treapta, ceea ce a cauzat un pic de răsucire.Nu am căzut jos, nici unul dintre colegii mei, nu a observat incidentul. Atunci am simțit un pic de junghi în spate. Insa la trezire dimineata, am avut dureri severe (atât în partea de jos a spatelui cât și la picior).Am luat un antialgic care m-a anesteziat un pic , sa zicem, pentru ziua respectiva dar de atunci am tot avut dureri de spate. Inutil să va spun, ca șase săptămâni mai târziu, am fost diagnosticat cu o hernie de disc la L4-L5, posterior stânga 7mm cu deplasare , compresie nervoasa, etc. Mi s-a prescris inițial AINS și FLEXERIL. Apoi am încercat timp de cinci săptămâni cu Medrol. Degeaba .Neurochirurgul la care am fost a dat verdictul: operatia;m-am ingalbenit pentru ca auzisem de pacienti care aveau dureri si mai mari dupa operatie. Dupa multe informari si cautari , am ajuns la Galmed.Aici , spre surprinderea mea , mi s-a spus ca rata de reusita in cazul meu este foarte mare , si lucrurile nu sunt asa grave cum imi imaginasem eu. M-am lasat pe mana lor si bine am facut .Acum sunt bine mersi, ma bucur de viata la fel ca inainte, si merg din cand in când la câte o sedinta , asa pentru întretinere" . Cosmin Prodan, Hunedoara
------------------------------------
" Am 56 de ani si fac munca de birou de 20 de ani, adica stau pe scaun opt ore zilnic.Dureri de spate, cred ca de vreo 7 ani tot am, dar apar si dispar .Numai ca in ultimii 2 ani, durerile când apareau erau de neimaginat,si atunci mergeam la spital,la fizioterapie si o mai dregeam si cu medicamente. Acum nici astea nu isi mai faceau efectul. O colega de servici auzise ceva de acest cabinet , insa fara sa stie prea multe ( trebuie sa va spun ca lucrez intr-o institutie publica, si vin tot felul de oameni cu care mai schimbam o vorba, si colega mea asa aflase).Intr-o zi m-am decis si m-am dus. Dupa o discutie cu dna dr. , am primit recomandari RMN, indicatii , dar trec peste detalii si mi-a prescris schema de tratament ,am urmat-o intocmai si , minune toate durerile mele de spate , picior, talpi disparusera de la primele zile . Nu puteam sa cred ca am stat atatia ani cu dureri si eu avusesem solutia -minune la doi pasi.Oameni buni, nu mai luati medicamente , care va costa mult si nu rezolva nimic,ascultati la mine, mergeti la Galmed si problema voastra va fi demult disparuta." Corina S., Ticleni
-------------------------------------
" Sunt din Matasari, am 49 de ani si am fost diagnosticata cu hernie voluminoasa, la L5-S1, am si ceva greutate 112 kg, si toti medicii la care am fost au zis ca doar operatia ma ajuta. Eram asa de suparata de ce stiam ca o sa ma astepte, ca aproape intrasem in depresie. O vecina , la care m-am plans de situatia mea, mi-a zis de cabinetul asta, unde se fac niste proceduri mai noi si asa am ajuns si eu . Va spun cu mana pe inima ca asa ceva nu credeam ca se poate intampla.Dna dr.asa cumsecade, a facut cum doar dumneai stie , ca pe langa hernia de disc mi-a tratat si depresia. Mi-am recapatat increderea si zambetul, eu fiind o fire mai vesela, de fel.Recomand cu toata increderea orice procedura care se face aici; mergeti pe mana doamnei si o sa va fie bine.Sanatate tuturor ce vor avea nevoie." Maria Corodache, Matasari
--------------------------------------
"Ii multumesc din suflet doamnei de la Galmed pentru ce a facut pentru mine.Aveam dureri de spate asa mari ca mergeam in baston.Pentru ca am 67 de ani am zis, asta e batranetea mea de acum incolo. Dar intr-o zi margand spre gara si aveam ceva timp liber pana la sosirea trenului, trecand prin zona unde este cabinetul, am zis sa intru ,asa pentru informatii.Doamna m-a ascultat cu atentie si mi-a explicat asa de bine cum e cu boala mea ca am zis ca o sa incerc tratamentul recomandat. Cel mai mult mi-a placut ca mi-a zis ca daca nu raspund la tratament in primele trei sedinte , ne oprim. Asta mi-a dat ceva incredere si m-a asigurat cumva de seriozitatea celor de acolo. Ei bine, am raspuns la tratament, nu mai merg in baston, dureri nu mai am decat atunci cand fac efort la gradina (desi mi s-a interzis), mai tai cate un lemn, dar fac cateva exercitii de kinetoterapie invatate acolo si ma lasa durerile.De cate ori am ocazia trec pe la cabinet o salut pe doamna si ii urez sanatate si viata lunga. Petrica Lungaci, Branesti.
----------------------------------------
Sunt din Cluj si printr-o intamplare (neplacuta)- am cazut cobarand o scara,si m-am lovit rau la spate,ca aproape mi s-a oprit respiratia-eu fiind in vizita in Targu Jiu.Era week-end .Am sunat cred la toate cabinetele din oras si doar la Galmed mi-a raspuns cineva si mi s-a vorbit si foarte frumos.M-au primit in urgenta. Doamna de acolo mi-a facut niste manevre cu pocnituri, si alte chestii pe care nu le pot explica.Ideea este ca am plecat de acolo alt om.Parca nu avusesem nimic.Am plecat de acolo total incantata dar si nedumerita ,nu credeam ca se pot pune vertebrele la loc.Cel mai mult m-a intrigat ca se gaseste un asemenea cabinet intr-un oras asa mic.Si preturile, pentru acelasi tip de terapie sau procedura, m-am interesat, sunt mai mici decat la noi la Cluj si probabil decat intr-un oras mare.Fericiti voi , cei din Targu Jiu. Lavinia T.
-----------------------------------------
''Am 45 de ani si de vreo 11 dureri de spate.Ultimii 4 ani au fost infernali ,nici nu mai stiam cum este sa duci o viata normala.Ma rugam sa mi se întâmple ceva , o minune, nici eu nu stiam ce, ceva prin care sa dispara durerile.Am facut tot ce mi s-a recomandat,am luat medicamente ,care mi-au mai dat si ele dureri ,ba de stomac,ba de ficat,am facut si fizioterapie, gimnastica nu am suportat-o ,ca ma durea mai tare, ortopezii imi spuneau si ei ce credeau ,neurologul aprroape ca nu mai suporta sa ma vada la usa lui, ca nu mai stia ce sa imi dea si uite asa au trecut anii,cu dureri, pana într-o zi cand mergand disperata spre medicul de familie, m-am împiedicat si ca sa nu cad m-am prins de un panou de publicitate pus undeva la trotuar.Fara sa vreau am vazut ce scrie si ochii mi-au cazut pe o fraza -dureri de spate.M-am uitat împrejur si am vazut ca este un cabinet medical.Pe loc am hotarat sa intru .Nici la medicul de familie nu am mai ajuns.Dupa discutii si explicatii, despre durerea mea, doamna de acolo mi-a explicat cu o rabdare si o blândete cum nu mai întâlnisem pâna atunci, ceea ce m-a frapat, va spun sincer, ca situatia mea are rezolvare si mi-a indicat cam ce ar trebui facut.In acea zi am început tratamentul.De atunci a trecut mai bine de un an si nu mai am dureri deloc. Nu imi aduc aminte cum se numesc procedurile, dar doamna de acolo face niste tratamente cu efect rapid, chiar pe loc,si în Gorj nu mai gasiti în alta parte asa ceva.Va recomand cu toata încrederea cabinetul, aveti sansa sa nu ajungeti sa va operati.''
Mirela VAIDA , D.T.Severin
" Desi am practicat sport de cand sunt copil si contrar a ceea ce se crede ca,sportul iti ofera o sanatate de fier ,la18 ani m-am trezit diagnosticat cu hernie de disc de dimensiuni incredibile (voluminoasa ,în termeni medicali).De dureri de spate nu mai vorbesc,ce coborau pe piciorul drept ce ma determinau sa îl târasc dupa mine.Am ajuns la Galmed si dupa trei zile nu mai aveam aceste dureri si mergeam normal.Din prima zi am observat îmbunatatiri si tin sa precizez ca si psihic mi-am mai revenit ca pâna atunci ma gândeam ca nu am alta solutie decât operatia.Aici mi s-a explicat concret ce înseamna o hernie de disc si se pare ca nu este asa de speriat .Se trateaza, dar trebuie sa mentinem o anumita conduita ,pe care orice om ar trebui sa o respecte cât de cât în viata lui.Oamenii de azi au o viata haotica si heirupista.Acum am si o axioma generala pe care o recomand tuturor: Sa protejam acest corp,ca doar unul avem!"
Aurel Jebelea , Târgu-Jiu